Treceți la conținutul principal

Românul . O autobiografie sexuală


Bruce Benderson, Românul. O autobiografie sexuală,trad. Alexandra Mustăţea, ed. Trei, Bucureşti, 2008

O carte care reţine atenţia prin subiectul său. Da, este o carte despre experienţa unui american în România.

Trebuie spus că este o carte scrisă după toate tiparele romanului despre ţinuturi exotice (nicio comparaţie cu romanele de aventuri erotice în Thailanda nu este prea forţată). Străinul occidental face cunoştinţă cu un tărâm exotic şi cu o cultură stranie prin intermediul unei experienţe erotice (de această dată una homoerotică), îmbinând experienţe din istoria personală cu paralelismele cu o istorie a tărâmului în care încearcă să se integreze dar care în acelaşi timp îl respinge.

Un roman care este de citit atât pentru satisfacerea unei curiozităţi asupra faptului cum ne văd străinii dincolo de declaraţii politicoase, sau exagerări mediatice, cât şi prin faptul că autorul, deşi nu se abate prea mult de la clişeele romanului cu aventuri exotice, stăpâneşte bine arta scriiturii, iar cele aproape 500 de pagini ale cărţii vor constitui o lectură agreabilă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dizolvare SRL (5) - Dizolvare fara lichidator. Model hotarare lichidare si repartizare

Dupa ce s-a hotarat dizolvarea se fac, sub răspunderea administratorului şi contabilului societăţii documentele de lichidare
-       Inventarierea  şi evaluarea elementelor de  natura activelor, datoriilor  şi capitalurilor proprii ale societăţilor comerciale care urmează  să se lichideze  şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi ale evaluării efectuate cu această ocazie;-  Întocmirea situaţiilor financiare anuale, în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile; -       Achitarea datoriilor societăţii comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum  şi a celorlalte obligaţii sociale către alte fonduri, salariaţi şi alţi terţi;-       Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere), întocmindu-se contul de profit şi pierdere în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;    Se obţin  documentele de la finanţe care atestă că s-au plătit toate datoriile, către stat. Eventual alte documente de plată a datoriilor cătr…

Model decizie avertisment scris

Protecția datelor personale pentru toți

Pentru cei interesați de problematica protecției datelor personale -GDPR, am scris această carte, apărută în format electronic.

O puteți achiziționa aici.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) art. 8 din Convenție garantează respectarea dreptului de viață privată, familie, a domiciliului și a corespondenței. In baza acestei dispoziții Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărâri în legătură cu protecția datelor personale în cazuri în care s-au strîns informații despre viața personală a unei persoane ( cazul Leander contra Suediei http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57519)  în cazul interceptării comunicațiilor electronice și telefonice (cazul Klass contra Germaniei http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57510) supravegherea la locul de muncă (cazul Copland contra Regatului Unit http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-2765) utilizarea de sisteme CCTV (Peck contra Regatului Unit) protejarea imaginii unei persoane (cazul Von Hannover contra Germaniei http://hudoc.echr.co…