Treceți la conținutul principal

Primul imparat al Chinei

Jonathan Clements, Primul imparat al Chinei, All, 2011

Cartea pretinde a fi prima opera scrisa in afara Chinei dedicata unificatorului Chinei, primul imparat al Chinei, Qin Shi Huang Di, cum suna numele onorific, adica Primul Fiul Al cCerului din Qin.

Cartea descrie intr-un mod comprehensibil pentru lectorul nefamiliarizat cu subtilitatile istoriei chineze cum a ajuns regatul Qin sa unifice ceea ce cunoastem astazi sub numele de China, finalul acestui proces de unificare fiind sub acest conducator (259 BC – 210 BC).

Un imparat care a fost mai mult urat de posteritate decat apreciat. Imaginea sa este construita mai mult pe extraordinara armata de teracota ce-i pazeste mormantul, si promisiunea unor fabuloase bogatii ce vor fi,poate, descoperite in templul funerar propriuzis, care inca nu a fost cercetat.

faptele sale parca sitetizeaza imaginea unui popor pendulind intre extreme. Un imparat care a innobilat un pin care i-a oferit adapost in furtuna, dar si care a pedepsit un munte care nu l-a primit cu o vreme binevoitoare pedeapsa constand in taierea tuturor copacilor si vopsirea muntelui in rosu, culoarea condamnatilor.

Comentarii

Anonim a spus…
Pacat ca nu este dezvoltata mai mult capitolul in care ne vorveste despre legea judecatorului xi si despre pedepsele in statul qin.

Cat despre faptul ca peste 460 de functionari au fost executati, fiind ingropati de vii, ce pot sa spun, decat, Doamne ajuta!
Anonim a spus…
Alea da masuri anticoruptie.

Postări populare de pe acest blog

Dizolvare SRL (5) - Dizolvare fara lichidator. Model hotarare lichidare si repartizare

Dupa ce s-a hotarat dizolvarea se fac, sub răspunderea administratorului şi contabilului societăţii documentele de lichidare
-       Inventarierea  şi evaluarea elementelor de  natura activelor, datoriilor  şi capitalurilor proprii ale societăţilor comerciale care urmează  să se lichideze  şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi ale evaluării efectuate cu această ocazie;-  Întocmirea situaţiilor financiare anuale, în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile; -       Achitarea datoriilor societăţii comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum  şi a celorlalte obligaţii sociale către alte fonduri, salariaţi şi alţi terţi;-       Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere), întocmindu-se contul de profit şi pierdere în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;    Se obţin  documentele de la finanţe care atestă că s-au plătit toate datoriile, către stat. Eventual alte documente de plată a datoriilor cătr…

Model decizie avertisment scris

Protecția datelor personale pentru toți

Pentru cei interesați de problematica protecției datelor personale -GDPR, am scris această carte, apărută în format electronic.

O puteți achiziționa aici.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) art. 8 din Convenție garantează respectarea dreptului de viață privată, familie, a domiciliului și a corespondenței. In baza acestei dispoziții Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărâri în legătură cu protecția datelor personale în cazuri în care s-au strîns informații despre viața personală a unei persoane ( cazul Leander contra Suediei http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57519)  în cazul interceptării comunicațiilor electronice și telefonice (cazul Klass contra Germaniei http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57510) supravegherea la locul de muncă (cazul Copland contra Regatului Unit http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-2765) utilizarea de sisteme CCTV (Peck contra Regatului Unit) protejarea imaginii unei persoane (cazul Von Hannover contra Germaniei http://hudoc.echr.co…