joi, 20 iunie 2013

Decizie desfacere contract de munca - motivarea deciziei (3)

DOSAR NR(...)
Format vechi nr.244/2009

      
R O M A N I A
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 2425/R
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2009
Curtea compusă din :
                           PRESEDINTE            (...) (...)
                           JUDECATOR            (...) (...)
                          JUDECĂTOR            (...) (...) H.
                           GREFIER                 E. N.
                                       *********************

Pe rol fiind pronunţarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul O. E. împotriva sentinţei civile nr.6532 din data de 22.10.2008 pronunţată de  T r i b u n a l u l   B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.44858/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC”H. E.”SA, având ca obiect:”contestaţie împotriva deciziei de concediere”.
Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică de la 01.04.2009 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate recurentului să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 08.04.2009 şi apoi la data de 10.04.2009, când a dat următoarea decizie.

C U R T E A,


         Prin sentinţa civilă nr.6532 din data de 22.10.2008  T r i b u n a l u l   B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis în parte acţiunea precizată formulată de contestatorul O. E., în contradictoriu cu intimata SC H. E. SA; a obligat pârâta la plata către reclamant a următoarelor drepturi băneşti: salariul aferent perioadei 01.02.2008 - 14.02.2008 în sumă de 240 lei net; indemnizaţia pentru concediul de odihnă cuvenit şi neefectuat pentru anul 2007 în sumă de 506 lei net şi pentru anul 2008 în sumă de 40 lei net; compensaţie ca urmare a încetării raporturilor de muncă în sumă de 410 lei net; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a obligat  pârâta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
         Pentru a pronunţa această  hotărâre prima instanţa a reţinut că reclamantul a fost angajat în cadrul societăţii pârâte în baza contractului individual de muncă nr. 1167/11.03.2003, in funcţia de paznic, până la data de 15.02.2008 când, prin Decizia nr. 3/08.01.2008, raporturile de muncă dintre parţi au încetat în baza art.55 lit. c şi art. 65 din  C o d u l   m u n c i i, art. 74 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional. Măsura desfacerii contractului de muncă al petentului a fost luată având în vedere şi dispoziţiile Deciziei nr. 990/16.11.2007 emisă de societatea intimată privind unele măsuri de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor posturi.
         Contestatorul a contestat atât decizia nr.990/16.11.2007 cât şi decizia nr. 3/08.01.2008.
         Cu privire la decizia nr. 990 /16.11.2007 privind unele măsuri de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor posturi-comunicată prin adresa nr. 506/16.11.2007 ,Tribunalul a reţinut  că s-a dispus de către  conducerea societăţii ca, începând cu data de 15.02. 2008, cele două posturi de portar prevăzute în organigrama societăţii în cadrul Departamentului administrativ să se desfiinţeze, urmând ca serviciul de pază şi supraveghere să fie externalizat complet prin asigurarea acestuia exclusiv de către o firmă specializată,  pe baze contractuale comerciale, cu consecinţa unei reduceri de personal prin desfacerea contractelor de muncă ale salariaţilor ce asigură cele două posturi cu acordarea drepturilor cuvenite celor în cauză conform  C o d u l u i   m u n c i i şi Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010.
         Tribunalul a apreciat că adresa atacată are caracterul unei înştiinţări, care nu modifică condiţiile de încheiere sau executare a contractului individual de muncă al contestatorului şi care nu determină, în sine, încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, reprezentând un prim demers în reorganizarea activităţii societăţii şi se subscrie unei cerinţe a legii-aceea de a recunoaşte dreptul la termenul de preaviz al angajatului.
         Tribunalul a mai reţinut că decizia atacată nu are natura juridică a unui act civil „lato sensu" şi nici a unui act juridic de drept al muncii pentru a fi susceptibil de analiză sub aspectul îndeplinirii vreunei condiţii de fond sau de formă, ad validitatem, a căror încălcare să constituie cauză de nulitate absolută ci are natura juridică a unei simple înştiinţări, a unui înscris ce constată îndeplinirea unei obligaţii de comunicare anterioară măsurii unilaterale de desfacere a contractului de muncă şi care nu a adus nici o modificare elementelor contractului de muncă al contestatorului, astfel că Tribunalul a respins  capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 990/16.11.2007 privind unele măsuri de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor posturi ca neîntemeiat.
         În ceea ce priveşte măsura dispusă prin Decizia nr. 3/08.01.2008, în baza căreia raporturile de muncă dintre părţi au încetat în baza art.55 lit. c şi art. 65 din  C o d u l   m u n c i i şi art. 74 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, Tribunalul a reţinut  că, temeiul legal al deciziei atacate, art. 65 din  C o d u l   m u n c i i este aplicabil în speţă. Astfel, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.
         Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv decizia nr. 990/16.11.2007 privind unele măsuri de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor posturi, Contractul de prestări servicii, organigramele anterioare şi ulterioare efectuării de disponibilizări a rezultat că în mod clar s-a produs o reorganizare a unităţii intimate, efectivă reală şi serioasă ce a avut ca efect desfiinţarea celor două posturi de portar.  
         Totodată, tribunalul a apreciat că dreptul angajatorului de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii nu este susceptibil de abuz conform dispoziţiilor art. 40 alin. 1 lit. a din  C o d u l   m u n c i i şi a art. 20 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010.
         Prima instanţă a constatat că dispoziţia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond impuse de lege pentru cazul unei concedieri individuale. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 74 lit. a şi b din  C o d u l   m u n c i i, decizia a fost emisă în scris de organul de conducere al societăţii prin care intimata persoană juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, a duratei preavizului, celelalte menţiuni ale respectivei norme , respectiv cele prevăzute la lit. c şi d fiind obligatorii în cazul unei concedieri colective.
         Cu privire la drepturile băneşti solicitate de către contestator Tribunalul a invocat dispoziţiile art. 154 alin (1) si (2) din Legea nr. 53/2003, şi ale art. 156 constatând că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală, potrivit art.287 raportat la art. 163 din  C o d u l   m u n c i i, de a face dovada plaţii drepturilor salariale cu state de plată lunare, semnate de către reclamant, încălcând în acest mod prevederile contractului de muncă încheiat între părţi precum şi prevederile legale imperative în materia dreptului muncii.
         Întrucât contractul individual de muncă este un contract cu executare succesivă, în urma prestării muncii de către salariat născându-se obligaţia angajatorului de a o remunera şi că, în speţă, pârâta nu face dovada prestaţiilor succesive la care s-a obligat prin încheierea contractului de munca cu reclamantul precum şi recunoaşterea parţială a pretenţiilor reclamantului de către societatea pârâtă prin adresa de la fila 81 din dosar, Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada 01.02.2008-14.02.2008 în sumă de 240 lei net.
         Tribunalul a reţinut că dreptul la concediul de odihnă anual se exercită în natură, în baza art. 141 alin. 1-3 C.M., compensarea în bani fiind permisă exclusiv în cazul încetării raporturilor de muncă, potrivit art. 141 alin. 4 C.M., caz in care, compensarea nu poate privi decât numărul de zile de concediu de odihnă neefectuat în natură, proporţional timpului efectiv lucrat la angajatorul cu care încetează raporturile de muncă.
         Întrucât raporturile de muncă dintre părţi au încetat in cursul anului 2008, la data de 15.02.2008, fără ca până la momentul încetării raporturilor de muncă reclamantul să fi în efectuat în totalitate în natură concediul anual de odihnă, acesta este îndreptăţit la compensarea în bani a zilelor de concediu aferente perioadei lucrate în anul 2007 şi 2008. Tribunalul a constatat că nici sub acest aspect pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală de a depune înscrisurile doveditoare ale situaţiei concediului de odihnă în privinţa reclamantului, potrivit art.287 din CM. astfel încât a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor băneşti aferente concediului de odihnă neefectuat pe anul 2007 în sumă de 506 lei net şi 2008 în sumă de 40 lei net.
         Având în vedere că prin decizia nr. 3/08.01.2008 societatea intimată şi-a asumat obligaţia de a achita contestatorului, la încetarea contractului individual de muncă, o compensaţie egală cu un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, obligaţie pe care intimata nu face dovada că ar fi îndeplinit-o şi faţă de recunoaşterea de către aceasta a faptului că datorează această sumă contestatorului Tribunalul a obligat  pârâta să plătească reclamantului o compensaţie în sumă de 410 lei net.
         Tribunalul a respins restul pretenţiilor contestatorului privind plata orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru, a orelor lucrate în timpul sărbătorilor legale, a sâmbetelor şi duminicilor, conform contractului de muncă, plata sporului de noapte, având în vedere că petentul nu a făcut dovada celor susţinute, potrivit art. 1169 Cod civil.   Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:
         Instanţa a acordat ce nu a solicitat, respectiv a obligat intimata la plata salariului aferent perioadei 01.02.2008-14.02.2008; a obligat intimata la plata compensaţiei ca urmare a încetării raporturilor de munca; a obligat intimata la plata concediului de odihnă pentru anul 2008. Toate acestea recurentul nu le - a solicitat, iar în situaţia ca instanţa nu va anula cele două decizii şi nu va dispune reintegrarea reclamantului în muncă, aceste drepturi băneşti îşi au temeiul în decizia definitivă şi irevocabilă a instanţei.
       Recurentul reclamant a susţinut că instanţa de fond a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere fără a le analiza şi fără a le raporta la probatoriul administrat.
Astfel, în considerentele hotărârii instanţa a respins capetele de cerere cu motivarea că petentul nu face dovada celor susţinute, deşi instanţa atât la termenul de propunere de probe, cât şi ulterior a respins cererea de probatorii pe aspectele pe care ulterior le-a respins ca nedovedite, încălcând principii fundamentale de drept ( principiul aflării adevărului, principiul rolului activ al instanţei) iar pe de altă parte sentinţa invocă art 1169 C.civ, deşi pretenţiile recurentului îşi au temeiul în art. 287  C o d u l     m u n c i i.
Recurentul a arătat că nu se pot retine ca neîntemeiate pretenţiile privind plata orelor suplimentare şi a sporurilor întrucât societatea intimată avea prevăzute două posturi de portari, aceştia fiind obligaţi sa asigure paza efectivă şi permanentă a instituţiei, într-un program de lucru de 12 ore pe zi. Acesta este şi motivul pentru care intimata nu a prezentat condicile de prezenţă şi registrele de pontaj sau statele de salarii pentru perioada dedusă judecaţii pentru a se reliefa sumele ce au fost achitate angajatului şi pentru a vedea ce alte drepturi salariale cuvenite nu i s-au achitat.
Recurentul a arătat că a solicitat efectuarea unei expertize care să aibă printre obiective determinarea sumelor de bani datorate de intimată cu titlu de sporuri pentru munca de noapte şi spor de vechime, precum şi pentru a se determina contraprestaţia în bani a orelor suplimentare efectuate de către reclamant, însă instanţa de fond a respins ca neîntemeiată proba. Recurentul a apreciat că astfel, hotărârea criticată, încurajează politica de forţă a angajatorilor societăţi comerciale, care doresc ca angajaţii lor, contra unor salarii ce nu respectă uneori nici minimul pe economie, să presteze cât mai multa muncă, sa efectueze ore suplimentare fără a li se plăti. Instanţa a solicitat intimatei să depună un referat de necesitate pentru orele suplimentare, iar răspunsul intimatei a fost ca acesta nu există astfel că nu este culpa reclamantului, care a lucrat neîntrerupt, că societatea nu întocmeşte documentele imperativ cerute de lege (registru de pontaj, condica de prezenta, referat de necesitate, sa dovedească plata orelor suplimentare etc).
Recurentul a mai susţinut că a solicitat instanţei proba cu martori şi interogatoriul intimatei, pentru a  dovedi susţinerile, însă aceste probe  au fost respinse ca neutile cauzei deşi nu angajatului, prin lege îi revine dreptul de a întocmi documente care, în eventualitatea apariţiei unui litigiu să-i profite în dovedirea susţinerilor sale, aceste documente fiind în sarcina angajatorului. Dacă angajatorul nu-şi respectă obligaţiile ce izvorăsc din lege, angajatul îşi poate dovedi pretenţiile şi susţinerile prin orice mijloc de probă ce se dovedeşte a fi util, pertinent şi concludent în soluţionarea cauzei. Cererea de probatorii a reclamantului fiind respinsă, acesta nu poate face dovada că a lucrat 12 ore din 24 fără a fi remunerat pentru aceasta şi că nu i s-au respectat drepturile prevăzute de lege.
 Recurentul a arătat că a solicitat instanţei emiterea unei adrese la ITM, întrucât are cunoştinţe că cel de-al doilea portar vizat de deciziile de desfiinţare a posturilor, pentru faptul că nu a contestat aceste decizii a fost reprimit la serviciu şi în continuare asigură activitatea de pază a instituţiei, o astfel de adresă fiind utilă inclusiv în dovedirea faptului că desfiinţarea celor două posturi nu respectă cerinţele art. 65  C o d u l   m u n c i i.
Referitor la sporurile solicitate pentru munca de noapte şi sporul de vechime, recurentul a susţinut că  acestea sunt în mod expres şi imperativ prevăzute în  C o d u l   m u n c i i şi sunt datorate de către angajator în temeiul legii. Sub aspectul neacordării acestor sporuri hotărârea de fond pronunţata este nelegală şi netemeinică.
Recurentul a solicitat constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei sentinţei civile atacate şi sub aspectul capetelor de cerere privind anularea deciziilor 990/16.11.2007 şi 03/08.01.2008, reiterând motivele pe care le-a susţinut în faţa instanţei de fond.
Recurentul a arătat că instanţa, în mod greşit, apreciază că decizia 990/16.11.2007 are caracterul şi natura juridică a unei simple înştiinţări şi în mod greşit si netemeinic apreciază că sunt îndeplinite condiţiile art. 65  C o d u l   m u n c i i şi că s-au respectat dispoziţiile legale ce stau la baza cerinţelor acesteia, întrucât externalizarea activităţii de pază nu respectă cerinţa unei desfiinţări efective şi serioase a postului reclamantului în sensul legii.
Recurentul a apreciat că intimata era obligată să  ofere un alt post reclamantului în cadrul societăţii, nefiind  o situaţie de faliment spre exemplu, care este o cauză reală de desfiinţare a unui post şi că intimata nu a făcut dovada unui act decizional de desfiinţare a posturilor.
         Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi cu aplicarea art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
         În mod corect instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantului, cu privire la drepturile salariale neachitate, constatând că acesta este îndreptăţit la plata salariului pe perioada de preaviz, la compensarea concediului de odihnă neefectuat şi la plata unui salariu lunar, cu titlu de compensaţie conform CCM la nivel naţional, la care angajatorul s-a obligat prin decizia de desfacere a contractului de muncă. printr-o notă de calcul pusă la dispoziţia reclamantului.
         Nu se poate reţine că reclamantul nu ar fi solicitat aceste despăgubiri, în condiţiile în care acesta a pretins achitarea de către pârâtă a sumelor restante pe perioada 2004 la zi, prin precizarea cererii din 14.05.2008 şi nu a contestat calculul intimatei din înscrisul intitulat precizări precum şi nota de calcul ce reprezenta oferta financiară a angajatorului, depusă la dosarul cauzei la data de 24.09.2008, care cuprindea drepturile băneşti datorate acestuia.
         Cu privire la sporurile pentru munca de noapte şi orele suplimentare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu a dovedit că este îndreptăţit la plata acestora, în condiţiile în care, potrivit pct. H. 2 lit. c  din contractul individual de muncă părţile au convenit că nu se efectuează ore suplimentare decât în caz de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor acestora.
         Curtea reţine că recurentul reclamant nu a adresat nicio cerere angajatorului vizând aceste drepturi în condiţiile art. 119-120  C o d u l   m u n c i i, ci direct instanţei de judecată la declanşarea conflictului de muncă cu ocazia  concedierii. Astfel, potrivit art. 119 alin. (1) C. muncii, recurentul reclamant avea obligaţia de a solicita angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, iar numai în ipoteza în care compensarea prin ore libere plătite nu era posibilă, se putea pretinde plata muncii suplimentare prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia stabilit prin negociere şi care nu putea fi mai mic de 75% din salariul de bază.   
         În speţă, nu s-a făcut dovada faptului că, în timpul derulării raportului de muncă, a existat o solicitare din partea angajatorului de efectuare a orelor suplimentare şi că  recurentul reclamant a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite conform pct. J.2 din contractul individual de muncă şi nici a împrejurării că s-a pretins spor la salariu în ipoteza imposibilităţii unităţii de a compensa muncă suplimentară prin ore libere în termenul stipulat de art. 119 alin. (1) C. muncii, cererea de plată a muncii suplimentare fiind adresată direct instanţei de judecată.
De asemenea, reclamantul nu a prezentat în mod concret care au fost zilele nelucrătoare şi orele suplimentare în care pretinde că a prestat activitate pentru angajator, neputând fi individualizat în concret obiectul pretenţiilor sale, desfăşurătorul lunar întocmit de acesta nefiind suficient pentru susţinerea unei astfel de pretenţii. Se constată astfel imposibilitatea stabilirii existenţei unor zile în care salariatul a efectuat ore suplimentare sau a numărului acestora pe întreaga perioadă solicitată de salariat, în lipsa unor probe directe astfel că şi stabilirea întinderii obligaţiei patrimoniale ce ar putea fi pusă în sarcina angajatorului este imposibilă. În consecinţă, Curtea apreciază că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile prevăzute de legislaţia muncii referitoare la munca suplimentară.
         Referitor la respingerea probatoriului de către prima instanţă Curtea reţine că reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu şi martori exclusiv pentru dovedirea nulităţii deciziei de concediere, aşa cum rezultă din precizarea depusă la dosarul de fond la fila 44, pentru termenul din data de 19.03.2008.
         Referitor la drepturile salariale pretinse, nici în cererea introductivă şi nici la termenul la care s-au discutat probele, respectiv 10.09.2008 (fila 79 dosar fond), contestatorul reclamant nu a solicitat administrarea probei cu martori pentru a dovedi timpul de lucru pretins ci doar cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei şi expertiză contabilă. Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri însă pârâta nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că ar fi solicitat angajatului un astfel de program de lucru. Întrucât pârâta a negat faptul că ar fi solicitat angajatului un astfel de program de lucru, în mod corect instanţa de fond a respins proba cu interogatoriul acesteia, punctul de vedere al pârâtei fiind exprimat în apărările sale.
         Prin urmare nu poate fi reţinută critica recurentului contestator cu privire la împrejurarea că nu şi-a putut dovedi pretenţiile, fiindu-i respins probatoriul, în condiţiile în care probele solicitate nu erau în măsură să dovedească aspectele referitoare la timpul de lucru.
         Cu privire la plata sporului de vechime, Curtea reţine că salariul contestatorului a fost stabilit prin negociere la angajare, ocazie cu care părţile au convenit asupra pretenţiilor reciproce, neexistând o obligaţie legală de a prevede  sporul de vechime distinct în statul de plată, ca adaos la salariul negociat.
         De altfel, în cauză nu s-a făcut dovada că vechimea în muncă a reclamantului  a fost un criteriu în stabilirea cuantumului salariului.
         Faţă de aceste împrejurări, care dovedesc inexistenţa drepturilor pretinse, în mod corect instanţa de fond a apreciat că o expertiză contabilă efectuată pentru cuantificarea pretenţiilor nu reprezintă o probă utilă în cauză.
         Referitor la critica privind legalitatea şi temeinicia celor două decizii contestate, în mod corect  instanţa de fond a apreciat că decizia din  16.11.2007 nu este de natură a determina încetarea efectivă a raportului juridic de muncă, în condiţiile în care anunţă intenţia de reorganizare a activităţii societăţii prin externalizarea serviciului de pază şi desfiinţarea posturilor de paznic, decizia din 8.01.2008 fiind cea care pune capăt, în baza art. 65 din  C o d u l   m u n c i i, contractului de muncă al reclamantului.
         Cu privire la legalitatea acestei decizii, Curtea apreciază că aceasta a fost emisă de organul de conducere al intimatei şi că angajatorul a dovedit reorganizarea, prin depunerea organigramelor din care rezultă că cele două posturi de portar au fost desfiinţate efectiv, iar atributul de pază transferat unei societăţi specializate, cu care a fost încheiat un contract comercial. Sub acest aspect devine inutilă emiterea unei adrese la ITM pentru a se verifica dacă persoana care a deţinut alături de contestator postul de portar şi-a continuat această activitate în cadrul societăţii.
         De asemenea, Curtea reţine că, dat fiind concedierea individuală ce a avut loc în societate nu era necesară aplicarea art. 74 lit. d din  C o d u l   m u n c i i, prin care contestatorului să i se ofere un  loc de muncă disponibil în condiţiile art. 64, temeiul concedierii nefiind art. 61 lit. c şi d  C o d u l   m u n c i i ci art. 65  C o d u l   m u n c i i.
  Faţă de aceste împrejurări, Curtea constată  că susţinerile recurentului reclamant nu sunt de natură a dovedi nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei primei instanţe,  motiv pentru care, în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul acesteia ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:


Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul O. E. împotriva sentinţei civile nr.6532 din data de 22.10.2008 pronunţată de  T r i b u n a l u l   B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.44858/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC”H. E.”SA.
         Irevocabilă.
     Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.04.2008.
  PREŞEDINTE,          JUDECĂTOR,                    JUDECĂTOR,
     (...) (...)          (...) (...)               (...) (...)  H.                  

                                                                GREFIER,
                                                                E. N.


Red. C.S/Tehnored.I.G
2 ex./21.05.2009
Jud.fond :N. E.
            B. E.


Niciun comentariu: