miercuri, 18 decembrie 2013

Franciza - Obligatiile beneficiarului unei francize

În eventualitatea în care un comerciant este interesat de a dezvolta o afacere în sistem franciză trebuie să cunoască principalele obligaţii pe care va trebui să şi le asume

 Obligatia de nonconcurenţa

Pentru ca franciza să funcţioneze francizorul trebuie să poată comunica beneficiarilor know-how -ul şi să le asigure asistenţa dorită pentru a-i pune situaţia de a putea  aplica metodele sale , fără  să rişte ca know-how -ul şi această asistenţă să profite fie şi indirect concurenţilor.

Implică o:
1.Obligaţie de confidenţialitate
Beneficiarul se angajează a nu terţilor, clienţilor, furnizorilor sau concurenţilor toate aceste elemente
            Această obligaţie există ,deci, pe toată durata contractului şi continuă chiar şi după ce acesta a încetat.
            În caz contrar se poate angaja răspunderea contractuală.
2.Clauza de nonconcurenţă în sine
            Rezultă din Ordonanţa 52/1997 art.10
Francizorul poate să impună obligaţii ferme fostului beneficiar, asigurând astfel protejarea caracterului confidenţial al afacerii şi, în special, neutilizarea know-how  -ului de către o reţea concurentă.”
Este o consecinţă a obligaţiei de confidenţialitate.
Se considerat că nu constituie restricţii de concurenţă:
-Clauza care interzice beneficiarului să deschidă , în timpul duratei contractului sau pe timpul unei perioade rezonabile după expirarea acestuia, un magazin având un obiect de activitate identic sau similar într-o zonă unde ar putea intra în concurenţă cu un membru al reţelei.
-Clauza care interzice beneficiarului să cedeze magazinul său fără acordul francizorului în măsura în care această dispoziţie tinde să evite ca beneficiul know how-ului transmis şi asistenţa adusă să profite unui concurent.
-Mai general, clauza de nonconcurenţă e valabilă sub trei condiţii:
            Trebuie să fie determinată în timp.
            Trebuie să fie limitată în spaţiu, în general în zone anterior concedată.
            Trebuie să fie limitat la nivelul unui câmp de activitate bine determinat.
            În lipsa unei clauze de neconcurenţă, sau în cazul în care o astfel de clauză ar fi socotită nulă, beneficiarul nu va putea în nici un caz, în cazul încetării contractului,să fie socotit culpabil de activităţi neloiale împotriva francizorului.

Obligaţiile beneficiarului legate de identitatea şi reputaţia reţelei

            Aşa cum arată Ordonanţa 52/1997 păstrarea identităţii şi reputaţiei reţelei de franciză reprezintă chiar o obligaţie pentru francizor. “Art. 11. — In temeiul relaţiilor contractuale cu beneficiarii săi, francizorul va întemeia o reţea de franciză, care trebuie exploatată astfel încât să permită păstrarea identităţii şi renumelui reţelei pentru care francizorul este garant.”
Astfel francizorul se va îngriji ca în contract să fie prevăzute acele clauze care îi permit să se asigure că beneficiarul va păstra identitatea şi reputaţia reţelei.
            Astfel se pot prevedea următoarele obligaţii:

A.O obligaţie de a respecta metodele comerciale şi de a utiliza know how-ul transmis

Francizorul a creat o reţea uniformă a cărei identitate trebuie să fie păzită. Reputaţia reţelei este în relaţie cu modul de utilizare a know-how -ului transmis. Astfel beneficiarul va trebui să reitereze sistemul astfel elaborat.
            În această ordine de idei, a fost admisă validitatea clauzelor care impun beneficiarului să nu vândă mărfurile vizate de contract decât într-un local amenajat şi decorat după instrucţiunile francizorului sau clauza care impune o amplasare a magazinului, ceea ce antrenează imposibilitatea pentru beneficiar de a transfera magazinul într-un alt amplasament fără acordul francizorului.
            În general, beneficiarul va trebui să exploateze afacerea urmând regulile gestiunii comerciale, realizând investiţiile propuse, să urmărească recomandările în materie de da stocuri, şi toate directivele preconizate de către francizor. Pe de altă parte, francizorul nu va putea  în nici un caz să impună preţuri minime ceea ce este contrar atât legislaţiei interne cât şi principiilor de drept european

B.Controlul francizorului

            În Ordonanţa 52/1997 acest control este prevăzută în sine numai în legătură cu păstrarea imaginii mărcii. (art.6 pct .2)
            Se poate impune beneficiarului să dea informaţii asupra originii clientelei sale , statistici de vânzări, să furnizeze cifra sa de  afaceri lunară.
            Trebuie să se supună la controale comerciale sau contabile dacă au fost prevăzute în contract , în modalităţile descrise de acesta.
            Acest control nu trebuie să fie excesiv, să nu însemne un amestec în afacerile beneficiarului, să nu se ajungă la o confuzie în gestiunea celor două afceri.
            Dacă cu ocazia acestor contracte s-au descoperit anomalii, acestea trebuie semnalate imediat beneficiarului cerându-I să le remedieze. Dacă acesta nu se execută în termenul respectiv, francizorul poate lua orice măsuri le consideră utile, sub pedepsa de a fi angajată răspunderea sa contractuală faţă de ceilalţi membri ai reţelei.
            Ceilalţi membri ai reţelei sunt în drept de trage la răspundere pe francizorul care nu controlează identitatea şi reputaţia reţelei.

C.Obligaţia de semnala orice modificare în structura capitalului beneficiarului

            Beneficiarul trebuie să exploteze el însuşi , ţinându-se seama de propriile calităţi, pentru acestea el fiind selecţionat şi format să administreze după regulile francizorului.
            De aici decurge:
-       O interdicţie pentru beneficiar de a ceda drepturile şi obligaţiile  rezultate din contract  fără acordul francizorului, care trebuie să fie în situaţia de a-şi putea alege singur beneficiarii.
-       O reziliere a contractului în caz de vânzare , locaţiune de gestiune, cesiune a activităţii, în cazul în care repartiţia capitalului în societate beneficiară ar fi modificată, în caz de deces , etc.
Totuşi, chiar dacă aceste clauze sunt valabile, ele nu trebuie să fie subînţelese.[1]
            În scopul prezervării identităţii şi reputaţiei reţelei, dar şi pentru protejarea know-how ului se poate prevedea o clauză în care francizorul să se bucure de un drept de preferinţă în cazul în care beneficiarul ar înstrăina o parte părţile sociale ale societăţii sale.

D.Obligaţia de publicitate conformă

În majoritatea cazurilor publicitatea naţională şi internaţională este determinată de către francizor care defineşte conţinutul în conformitate cu imaginea de marcă pe care intenţionează să o vehiculeze, costul fiind, împărţit între francizor şi beneficiari.
            Publicitatea locală deobicei rămâne în sarcina beneficiarului, chiar dacă excepţional, în special la deschiderea punctului de vânzări, este obişnuit ca francizorul să acorde un ajutor beneficiarului în publicitatea locală.
            Publicitatea locală, în interesul întregei reţele, al mărcii, va fi efectuată de către beneficiar dar supunând-o acordului francizorului.[2]

E.Obligaţia de aprovizionare

În general contractul de franciză prevede o obligaţie de aprovizioanare a beneficiarului pe lângă francizor sau de la un furnizor agreat de francizor.
            În măsura în care contractul comportă o obligaţie de aprovizionare a beneficiarului de la francizor sau de la terţi agreaţi , în totalitate sau în parte, şi sub rezerva compatibilităţii acestor clauze cu regulile concurenţei, contractul trebuie să prevadă:
1.elemente de determinare suficiente a cotelor şi a preţurilor  de furnizare către beneficiar;
2.un angajament al francizorului de a satisface la nivelul cerinţelor beneficiarului nevoile de aprovizionare.
            Această a doua condiţie  merge în sensul echităţii în măsura în care beneficiarul nu poate să se aprovizioneze altfel, incumbă în mod necesar francizorului obligaţia de a satisface cererea.[3]


Obligaţia de a plăti redevenţa


            Ordonanţa 52/1997 prevede obligaţia beneficiarului de a plăti o redevenţă către francizor.
Redevenţa se  descompune într-o redevenţă iniţială forfetară la începutul contractului, apoi în cursul executării o redevenţă proporţională.

a.Redevenţa iniţială forfetară

            Aceasta acoperă preţul serviciilor de care beneficiază înainte de deschiderea propriu-zisă a magazinului.
            În practică, acest preţ acoperă asistenţa tehnică, formarea, transmiterea know how-ului, dreptul de exploatare al mărcii şi de a activa în cadrul reţelei de franciză.
            Înseamnă deci un drept de intrare  în reţea al cărui cuantum variază în funcţie de notorietatea mărcii, de asistenţa furnizată, de importanţa zonei de exclusivitate, de numărul de beneficiari, de cheltuielile angajate de francizor.
            Beneficiarul are interesul să se precizeze în contract care servicii sunt astfel remunerate.
            Această redevenţă percepută la intrare are şi un efect psihologic: exprimă voinţa beneficiarului de a se integras în reţeaua de franciză şi a participa la riscuri.[4]
            Se poate ca o astfel de redevenţă să fie cerută şi la înnoirea contractului deşi pare o pretenţie excesivă.[5]

b.Redevenţa proporţională

Este în funcţie de cifra de afaceri.
Procentul poate varia între 2 şi 10% din cifra de afaceri. Uneori se prevede şi un minim garantat.
            Această redevenţă achită dreptul de utilizare al mărcii şi însemnelor comerciale , serviciile de care se bucură beneficiarul în cursul contractului, precum informări, publicitatea naţională, formarea profesională permanentă, controlul imaginii de marcă în întreaga reţea, ecventual servicii de colecţie.




[1] Philippe Bessis , Le contrat de franchisage, Paris ,LGDJ,1992, p.85
[2] În acest sens  este motivul 22 din Decizia CJCE din 1988
            “Cum publicitatea  contribuie  la formarea imaginii pe care o are publicul asupra însemnelor care simbolizează reţeaua, clauza care subordonează orice acţiune publicitară asentimentului francizorului este de asemenea indispensabilă pentru păstrarea identităţii reţelei atât timp cât nu se referă decât la natura publicităţii.(apud Philippe Bessis , Le contrat de franchisage, Paris ,LGDJ,1992, p.86
[3] finalitatea acestor obligaţii se regăseşte în motivul 21 din decizi CJCE din 1986 ” graţie controlului exercitat de către  francizor  asupra sortimentului oferit de cătrfe beneficiar, publicul va putea găsi la fiecare beneficiar, mărfuri de aceeaşi calitate. Poate fi imposibil în anumite cazuri, ca în domeniul articolelor de modă, a se formula specificaţii de calitate obiective. A veghea asupra respectului acestor specificaţii poate de asemenea, datorită numărului mare de beneficiari, să ducă un cost foarte ridicat.”(apud Philippe Bessis , Le contrat de franchisage, Paris ,LGDJ,1992, p.86
[4] Michel Jouhannaud  , Le Franchising, Edition Hommes et Techniques, 1974, p.116
[5] Philippe Bessis , Le contrat de franchisage, Paris ,LGDJ,1992, p.87

Niciun comentariu: