miercuri, 19 februarie 2014

Modificări importante la legea cecului

Prin legea de punere în aplicare a Noului Cod Penal s-a adus o modificare importantă a art.84 din Legea cecului (Legea 59/1934)
Acum redactarea acestui articol este:

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:
    1. emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;
    2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare;
    3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele elemente esenţiale:
    a) denumirea de cec;
    b) suma de bani ce trebuie plătită;
    c) numele trasului;
    d) data emiterii cecului;
    e) semnătura prevăzută la art. 11;
    4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.

Prezintă mare interes punctul 3 faţă de practicile de până acum în materia CEC-ului. Pentru că din acestea rezultă că emiterea de cecuri în alb este interzisă, fiind chiar infracţiune.

Atenţie, această normă nu atrage nulitatea cecului. Dar, dacă aţi emis un cec în alb nu veţi putea niciodată să vă apăraţi că beneficiarul cecului ar fi completat în mod abuziv un cec în alb, pentru că nu faceţi decât să vă autodenunţaţi  ca autor al unei infracţiuni.


În consecinţă, atenţie maximă la emiterea de cecuri! Sancţiunea este amenda sau închisoarea de la 6 luni la 1 an.

Niciun comentariu: