marți, 18 martie 2014

Buletin legislativ 10.03.14-14.03.14

Proprietate imobiliară

Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, Parlamentul României,Va intra în vigoare de la 11.04.2014, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 178 din 12.03.2014

Se aplică doar terenurilor agricole extravilan.
Cetăţenii şi persoanele juridice aparţinând unui stat membru al Uniunii Europene sau statelor care sunt parte la ASEE sau Confederaţiei Elveţiene pot achiziţiona teren agricol în România în condiţii de reciprocitate.
Cetăţeanul unui stat terţ şi apatridul cu domiciliul într-un stat terţ, precum şi persoanele juridice având naţionalitatea unui stat terţ pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prezentei legi.
Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător.
Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale.
Dreptului de preempţiune aparţine coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.
În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, este necesar ca antecontractul să fie încheiat în formă autentică şi să fie îndeplinite condiţiile prevăzute delege în legătură cu avizele şi dreptul de preempţiune. Aplicarea acestui text va pune mari probleme de aplicare în practică, făcând foarte dificilă solicitarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare cumpărare.
Vânzătorul va înregistra, la primăria din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul, o cerere prin care solicită afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat în extravilan, în vederea aducerii acesteia la cunoştinţa preemptorilor. Cererea este însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol şi de documentele doveditoare prevăzute de normele metodologice.
În termen de o zi lucrătoare de la data înregistrării cererii, primăria are obligaţia să afişeze timp de 30 de zile oferta de vânzare la sediul său şi, după caz, pe pagina de internet a acesteia.
Primăria are obligaţia de a transmite structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv structurilor teritoriale ale acestuia un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare, ale ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare.
În scopul unei transparenţe extinse, în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea dosarului structura centrală, respectiv structurile teritoriale, după caz, au obligaţia să afişeze pe site-urile proprii oferta de vânzare, timp de 15 zile.
Titularul dreptului de preempţiune trebuie ca, în termenul de 30 de zile să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare, să comunice acceptarea ofertei vânzătorului şi să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată. Primăria va afişa, în termen de 24 de ore de la înregistrarea acceptării ofertei de vânzare, datele prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, respectiv le va trimite pentru afişare pe site către structura centrală, respectiv structurile teritoriale, după caz.
În cazul în care, în termenul de 30 de zile mai mulţi preemptori de rang diferit îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege, cu respectarea prevederilor art. 4, preemptorul, potenţial cumpărător, şi va comunica numele acestuia primăriei.
În cazul în care, în termenul de 30 de zile mai mulţi preemptori de acelaşi rang îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare şi niciun alt preemptor de rang superior nu a acceptat oferta, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege dintre aceştia şi va comunica numele acestuia primăriei.
În cazul în care, în termenul de 30 de zile un preemptor de rang inferior oferă un preţ superior celui din oferta de vânzare sau celui oferit de ceilalţi preemptori de rang superior lui care acceptă oferta, vânzătorul poate relua procedura, cu înregistrarea ofertei de vânzare cu acest preţ, cu preemptorii de rang superior.
Procedura aşa cum este ea prevăzută în lege ignoră cu desăvârşire noţiunea de ofertă. Oferirea unui preţ superior nu este o acceptare a ofertei, ci o contraofertă. Să sperăm că normele metodologice vor lămuri cum va funcţiona acest mecanism pentru că el este imprecis descris în lege.
Dacă, în termenul de 30 de zile niciunul dintre titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul, vânzarea terenului este liberă, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege şi de normele metodologice, urmând ca vânzătorul să înştiinţeze în scris primăria despre aceasta. Vânzarea liberă a terenului la un preţ mai mic decât cel cerut în oferta de vânzare publicată  ori în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în aceasta atrage nulitatea absolută.
Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală.
Contravenţiile prevăzute la această lege se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Ordinul nr. 18/251/2014 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, al ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor, nr. 163/540/23/2009, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, În vigoare de la 10.03.2014, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 171 din 10.03.2014

Piaţa de capital

Regulamentul privind unele aspecte legate de aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, Autoritatea de Supraveghere Financiară,În vigoare de la 10.03.2014, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 170 din 10.03.2014

Regulamentul nr. 4/2014 privind agenţii delegaţi şi pentru modificarea Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, Autoritatea de Supraveghere Financiară, În vigoare de la 14.03.2014, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 185 din 14.03.2014

Muncă, protecţie socială, calificări

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale din 19.02.2014, Guvernul României,În vigoare de la 11.03.2014, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 172 din 11.03.2014

Construcţii

Reglementarea tehnică "Ghid privind execuţia protecţiilor prin hidrofobizare a materialelor de construcţie aparente - lemn, beton, cărămidă, piatră naturală şi artificială - indicativ GE 030-2014", din 20.02.2014, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Va intra în vigoare de la 12.04.2014, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 180 din 13.03.2014

Diverse

Ordonanţa de urgenţă nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, Guvernul României, În vigoare de la 14.03.2014,Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 184 din 14.03.2014

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea hotărârilor  privind acordarea de compensaţii.


Aceasta informare este o selectie a unor elemente de noutate legislativa cu scop strict informativ. Nu este considerate consiliere profesionala si drept urmare nu ne asumam nicio responsabilitate in acest sens.

Niciun comentariu: