Treceți la conținutul principal

Socca sau farinata


O reţetă simplă. E un fel de lipie din făină de năut. Gustoasă şi repede de făcut. Poate înlocui pâinea. Poate fi mâncată simplă, ca un snack, aşa cum o găsiţi mai ales în Liguria, vândută în felii tăiate din nişte tăvi mari, sub numele de farinata. Sau, cel mai bine, aşa cum o fac provensalii, care îi zic socca, acompaniază un vin uşurel la o pahar de vorbă cu prietenii.

Ingrediente

150 de grame de faină de năut,
o linguriţă de chimen măcinat
un praf de sare
o cană de apă
3 linguri de ulei d emăsline

Amestecaţi toate ingredientele, mai puţin o lingură de ulei pe care o păstraţi pentru uns tava.
Dacă aveţi răbdare lăsaţi ingredientele amestecate vreo 2 ore în castron. Dacă nu, merge să treceţi şi imediat la prăjit
În tigaia de clătite (a mea are 25 cm diametru), unsă cu ulei turnaţi jumătate din compoziţie. Deşi folosesc tigaia de clătite, nu faceţi confuzie, socca nu trebuie să fie subţire ca o clătită, ci destul de groasă ca o lipie. Lăsaţi la un foc mediu. Se coace pe o faţă până se rumeşeşte şi se observă că se poate desprinde uşor. Se întoarce pe partea cealaltă cu ajutorul unei farfurii. Lăsaţi un minut să se prăjească şi pe cealaltă parte. E gata de mâncat.

Cantităţile sunt pentru două lipii la o tigaie de 25 cm diametru.

Se poate face şi la cuptor, caz în care nu mai e nevoie de întors pe cealaltă parte.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dizolvare SRL (5) - Dizolvare fara lichidator. Model hotarare lichidare si repartizare

Dupa ce s-a hotarat dizolvarea se fac, sub răspunderea administratorului şi contabilului societăţii documentele de lichidare
-       Inventarierea  şi evaluarea elementelor de  natura activelor, datoriilor  şi capitalurilor proprii ale societăţilor comerciale care urmează  să se lichideze  şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi ale evaluării efectuate cu această ocazie;-  Întocmirea situaţiilor financiare anuale, în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile; -       Achitarea datoriilor societăţii comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum  şi a celorlalte obligaţii sociale către alte fonduri, salariaţi şi alţi terţi;-       Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere), întocmindu-se contul de profit şi pierdere în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;    Se obţin  documentele de la finanţe care atestă că s-au plătit toate datoriile, către stat. Eventual alte documente de plată a datoriilor cătr…

Model decizie avertisment scris

Protecția datelor personale pentru toți

Pentru cei interesați de problematica protecției datelor personale -GDPR, am scris această carte, apărută în format electronic.

O puteți achiziționa aici.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) art. 8 din Convenție garantează respectarea dreptului de viață privată, familie, a domiciliului și a corespondenței. In baza acestei dispoziții Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărâri în legătură cu protecția datelor personale în cazuri în care s-au strîns informații despre viața personală a unei persoane ( cazul Leander contra Suediei http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57519)  în cazul interceptării comunicațiilor electronice și telefonice (cazul Klass contra Germaniei http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57510) supravegherea la locul de muncă (cazul Copland contra Regatului Unit http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-2765) utilizarea de sisteme CCTV (Peck contra Regatului Unit) protejarea imaginii unei persoane (cazul Von Hannover contra Germaniei http://hudoc.echr.co…