luni, 25 ianuarie 2016

Buletin legislativ 11.01-15.01

photo by Jesse Vermeulen, https://unsplash.com
Financiar-fiscal

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal din 06.01.2016, Guvernul României, În vigoare de la 13.01.2016,Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 22 din 13.01.2016

Desigur acesta act normativ foarte voluminos poate face obiectul unor largi dezbateri.
Într-o perspectivă, actul este dezamăgitor, deoarece nu aduce aşteptatele lămuriri legate de modul de aplicare a impozitului pe clădiri, în principal printr-o definire mai clară a ceea ce înseamnă rezidenţial, nerezidenţial.
O anumită clarificare aduce în legătură cu impozitarea contractelor civile.
În veniturile din activitățile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal (Contractele civile n.n.) sunt cuprinse veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt înregistrați fiscal potrivit legislației în materie și care desfășoară activități de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, precum și venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, fără a avea caracter de continuitate și pentru care nu sunt aplicabile prevederile cap. II „Venituri din activități independente” și cap. VII „Venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură” din titlul IV al Codului fiscal”.
De reţinut că impozitul se plăteşte prin stopaj la sursă, integral ( în vechiul cod fiscal se putea şi parţial). Este datorat şi CASS de 5,5%.

Ordinul nr. 4160/2015 privind modificarea şi completarea unor reglementări contabile, Ministerul Finanţelor Publice – MFP, În vigoare de la 12.01.2016, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 21 din 12.01.2016

Achiziţii publice

Decizia nr. 750/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2711 şi art. 2712 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, Curtea Constituţională, În vigoare de la 11.01.2016, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 11.01.2016

Admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2711 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune şi constată că sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă" este neconstituţională, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.

Muncă, protecţie socială, calificări

Legea nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, Parlamentul României, În vigoare de la 17.01.2016 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 14.01.2016.

La cererea organizaţiei sindicale şi cu acordul membrilor acesteia, angajatorii vor reţine şi vor vira sindicatului cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată.
Cotizaţia plătită de membrii de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat, potrivit prevederilor Codului fiscal."

Proceduri judiciare

Decizia nr. 29/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015) (având ca obiect contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinţei penale nr. 1.062 din 27 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu - Secţie penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014) prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la o chestiune de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 15.01.2016, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 29 din 15.01.2016

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: "dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire".
Stabileşte că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.

Hotărârea din 1 iulie 2014 în Cauza Buceaş şi Buciaş1 împotriva României (Cererea nr. 32.185/04), Curtea Europeană a Drepturilor Omului – CEDO, În vigoare de la 12.01.2016, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 20 din 12.01.2016.

Cauza este foarte interesantă, deoarece CEDO (e adevărat hotărârea are şi opinie separată) intervine în ceea ce pare o eroare judiciară flagrantă invocând „principiul legalităţii”, deşi, de regulă, CEDO se fereşte în a se transforma în instanţă de apel faţă de instanţele naţionale
 Iată motivarea legată de acest principiu
„Cu privire la respectarea principiului legalităţii

37. Curtea reiterează că, conform art. 1 din Convenţie, fiecare parte contractantă "recuno[aşte] oricărei persoane aflate sub jurisdicţia [sa] drepturile şi libertăţile definite în . . . . . . . . . . [Convenţie]". Obligaţia de a asigura exercitarea efectivă a drepturilor definite în acest instrument poate avea ca rezultat obligaţii pozitive pentru stat (a se vedea X şi Y împotriva Ţărilor de Jos, 26 martie 1985, pct. 22-23, seria A nr. 91).
38. În ceea ce priveşte dreptul garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea reiterează faptul că, şi în cauzele care privesc un litigiu între persoane fizice şi societăţi, obligaţiile statului implică adoptarea măsurilor necesare pentru a proteja dreptul de proprietate. Statul are în special obligaţia de a pune la dispoziţie părţilor în litigiu proceduri judiciare care oferă garanţiile procedurale necesare şi, prin urmare, permit instanţelor interne să pronunţe hotărâri eficiente şi echitabile, în lumina dreptului aplicabil. Cu toate acestea, Curtea reiterează faptul că are o competenţă limitată de a verifica interpretarea şi aplicarea corectă a dreptului intern şi că rolul său nu este de a se substitui instanţelor interne, ci mai degrabă acela de a se asigura că hotărârile instanţelor respective nu sunt arbitrare sau în mod vădit nerezonabile în alt fel [a se vedea Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei (MC), nr. 73.049/01, pct. 83, CEDO 2007-I]. Acest lucru înseamnă în special că statele au obligaţia de a pune la dispoziţie proceduri judiciare care oferă garanţiile necesare şi, prin urmare, permit instanţelor interne să soluţioneze în mod eficient şi echitabil orice litigii între persoane particulare.
39. În speţă, este evident că nu Curtea are dreptul să conteste hotărârile pronunţate de instanţele româneşti. În schimb, rolul Curţii este de a verifica dacă interpretarea şi aplicarea de către acestea a dreptului intern au avut consecinţe compatibile cu principiile stabilite de Convenţie.
40. În această privinţă, Curtea subliniază că instanţa internă de recurs a casat hotărârea pronunţată în apel şi a respins cererea reclamanţilor, pe motiv că cumpărătorul acţionase cu bună-credinţă. Principalul argument invocat de doi dintre cei trei judecători care au alcătuit completul de judecată, pentru constatarea bunei-credinţe a cumpărătorului, a constat în faptul că, deoarece preţul bunului imobil fusese stabilit de părţi şi achitat de cumpărător la 9 octombrie 1996, se putea considera că acordul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în 1996. La acel moment, acţiunea în anulare iniţiată de tatăl reclamanţilor nu era înscrisă în cartea funciară.
41. Curtea nu poate fi de acord cu această concluzie, deoarece, în temeiul dreptului român, contractele de vânzare- cumpărare privind terenurile trebuie să fie autentificate în faţa notarului public. Orice contract referitor la transferul dreptului de proprietate asupra terenului, care nu a fost autentificat în faţa notarului public, este nul de drept. Curtea subliniază că, în speţă, obiectul acordului de vânzare-cumpărare erau o clădire şi terenul aferent acesteia. Prin urmare, aceasta consideră că un contract de vânzare-cumpărare valid a fost încheiat doar la 30 decembrie 1998, atunci când părţile au semnat acordul în faţa notarului public. La acel moment, procedura era înscrisă în cartea funciară şi S.R. nu putea pretinde că nu ştiuse acest lucru.
42. În ceea ce priveşte noţiunea de bună-credinţă, Curtea subliniază că, în temeiul art. 1.898 alin. 1 din Codul civil, în vigoare la momentul faptelor, buna-credinţă este credinţa cumpărătorului că vânzătorul îndeplinea toate cerinţele legale pentru a-i putea transfera titlul de proprietate.
43. În continuare, Curtea subliniază că soarta unui contact de vânzare-cumpărare, a cărui anulare este solicitată, depinde de buna-credinţă sau reaua-credinţă a părţilor la încheierea acestuia. Dacă părţile au acţionat cu rea-credinţă, în măsura în care erau conştiente că vânzătorul nu era proprietarul bunului, doctrina juridică şi jurisprudenţa consideră, de regulă, că vânzarea a fost o operaţiune speculativă, a avut un scop nelegal şi, prin urmare, este nulă de drept (fraus omnia corrumpit). În speţă, ambele părţi au fost conştiente că acordul de vânzare- cumpărare iniţial putea fi anulat datorită faptului că proprietarul bunului imobil contestase în instanţă vânzarea prin executare silită. Totuşi, aceştia au încheiat contractul de vânzare- cumpărare în ciuda faptului că ştiau că statutul juridic al proprietăţii era incert. În plus, niciunul dintre ei nu a intrat niciodată în posesia bunului imobil; reclamanţii au locuit în continuare în casa lor, în ciuda diverselor proceduri de evacuare iniţiate împotriva lor de cumpărătorii ulteriori.
44. Prin urmare, în lumina considerentelor anterioare, Curtea constată că hotărârea instanţei interne de recurs a fost motivată neconvingător.
45. Curtea consideră că nu este necesar să continue examinarea şi să stabilească dacă s-a păstrat un just echilibru între cerinţele interesului general şi cerinţele de protecţie a drepturilor fundamentale ale individului. Considerentele menţionate anterior sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a recunoaşte reclamanţilor dreptul efectiv la respectarea bunurilor acestora, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
46. În consecinţă, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.”


Niciun comentariu: