Treceți la conținutul principal

Nicolae S. Șucu - Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria

Nicolae S. Șucu -Viața și aventurile unui cioban român în Bulagaria ăn vremuri de război 1908-1918, publicat de Daniel Cain

 Perioada 2014-2018 a adus inevitabil o grămadă de lucrări tematice legate de Primul Război Mondial și Unirea din 1918. Au fost scoase de la naftalină și reînpachetate festiv discursuri care erau deja prăfuite acum 30 de ani. Au apărut desigur și discursuri demistificatoare, dar cum cercetarea istorică aproape că nu a adus nimic nou, parcă și demistificările și-au pierdut din interes.
În acest context punerea la dispoziție către publicul larg a memoriilor lui Nicolae S. Șucu, sub titlul Viața și aventurile unui cioban român în Bulagaria în vremuri de război 1908-1918, este probabil cea mai interesantă contribuție la cunoașterea acelor vremuri grozave.
E vorba de un document neobișnuit, care prilejuiește cunoașterea istoriei la „firul ierbii”, a oamenilor obișnuiți.
Deobicei memoriile sunt scrise de oameni cu poziții înalte. Nicolae Șucu este numai un țăran din Muscel. Trecerea prin școala primară i-a fost cu folos, căci îl găsim în memoriile pe care le-a lăsat cu pricepere în a așterne cuvântul scris, ba chiar cu un anumit talent la povestit.
Și are ce povesti. Deși un copil isteț, bun la învățătura, a fost o fire neastâmpărată. De copil fuge de acasă și se face cioban. Se învață cu traiul liber și banul făcut ușor (și cheltuit și mai ușor), călătorind prin toată țara de la munte până în Dobrogea, făcând munca de cioban sau în alte angajamente asemănătoare. Memoriile sunt sincere și ne dezvăluie un personaj care trăiește la limita legii (uneori chiar dincolo de ea). Încurcăturile în care intră în căutarea unor câștiguri facile, dar ilicite, și mai ales refuzul de a se supune chemării la armată, îl fac să fugă în Bulgaria unde se stabilește din 1908.
Însă de ceea ce fugi, nu scapi, spune proverbul. În 1913 încep războaiele balcanice. Bulgaria are nevoie de ostași pentru lupta sa de a recupera ultimile teritorii de la otomani, așa că și Șucu este chemat la armată. Între timp acesta se căsătorise și prinsese ceva cheag, iar autoritățile bulgare sunt intransigente: dacă refuză serviciul militar toată averea îi va fi confiscată. Așa că eroul nostru merge la oaste. Cea bulgară. Luptă cu turcii în primul război balcanic. Apoi cu sârbii în al doilea război balcanic. Intervenția României în al doilea război balcanic, împotriva Bulgariei, va aduce înfrângerea categorică a acesteia, și multă înverșunare a bulgarilor împotriva românilor.
Bulgaria însă nu va cunoaște pacea prea mult. Începe războiul mondial și Bulagaria intră în el de partea Puterilor centrale. Șucu este din nou pe front în Macedonia și Grecia. Un amestec de îndrăzneală și prudență, precum și o cultură generală neobișnuită pentru starea lui socială, îi asigură supraviețuirea și prețuirea ofițerilor care îl înaintează sergent, și-i atribuie diverse sarcini de răspundere.
Intrarea României în război face ca România și Bulgaria să fie din nou în conflict. Șucu ajunge pe frontul unde se confruntă bulgarii și românii, la Turtucaia. După mărturisirea sa, nu a luat parte direct la lupte, anunțând ofițerii că e român și că nu va putea trage pe front. Cu sarcini administrative, va participa la înfrângerea armatei române de la Turtucaia, și apoi la ocuparea Dobrogei.
Descrie toate ororile războiului și ocupației, la care s-au dedat ambele părți.
Așa cum avertizează și editorul e o poveste care se citește cu sufletul la gură, și un tablou fără egal al realității vieții în Primul Război Mondial.
Probabil cea mai importantă concluzie este că cea mai mare realizare pentru oamenii care au trecut acele vremuri nu sunt nici victoriile, nici unirile, ci faptul că au supraviețuit unor vremuri sălbatice. Restul e doar justificare pentru politicieni.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dizolvare SRL (5) - Dizolvare fara lichidator. Model hotarare lichidare si repartizare

                    Dupa ce s-a hotarat dizolvarea se fac, sub răspunderea administratorului şi contabilului societăţii documentele de lichidare -       Inventarierea  şi evaluarea elementelor de  natura activelor, datoriilor  şi capitalurilor proprii ale societăţilor comerciale care urmează  să se lichideze  şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi ale evaluării efectuate cu această ocazie; -   Întocmirea situaţiilor financiare anuale, în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;  -       Achitarea datoriilor societăţii comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum  şi a celorlalte obligaţii sociale către alte fonduri, salariaţi şi alţi terţi; -       Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere), întocmindu-se contul de profit şi pierdere în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;     Se obţin  documentele de la finanţe care atestă că s-au plătit toate datoriile, către stat. Eventua

Model decizie avertisment scris

Antet Decizia nr. …. din ……. de sanctionare cu avertisment scris ……. , în calitate de administrator al ……….. , Având în vedere constatările din referatul lui …. având funcția de…… , privind abaterile disciplinare ale salariatului … , domiciliat în ….. , având funcţia de ….. , potrivit art. 247 alin 2, art. ….. din Legea 53/2003 - Codul Muncii, art.   ……. din Contractul Individual de Munca, precum şi art. ….. din Regulamentul Intern se retine că: Salariatul a săvârşit urmâtoarele abateri disciplinare: În data ….. în jurul orei … …………. In temeiul dispozitiilor art. 247 alin. 2, art. 248 alin. 1 lit. a si art. 252 din Legea 52/2003 - Codul Muncii, DISPUN : 1. ……. , domiciliat în …….. , având funcţia de ……. , cu contractul individual de muncă înregistrat sub nr. …. la …….. este sancţionat cu avertisment scris. 2. Decizia va fi comunicată persoanei în cauză şi produce efecte de la data comunicării. 3. Prezenta decizie poate fi cont

Convocare cercetare disciplinară- model

Antet                                                                                                             Nr.______/__________________ Către, Salariat Adresa: ______________________             Prin prezenta va informam ca sunteti convocat la ________________, situat în _________________ , în data de   __________ , ora   _____ în vederea efectuării cercetarii disciplinare prealabile conform art. 251 alin. 2 din Codul Muncii. Vă aducem la cunostinta ca veți fi cercetată disciplinar pentru faptul că __________________ _____________________________________________________________________. . Este pusă în discuție încălcarea prevederilor cuprinse in urmatoarele documente: -        Regulamentului Intern , ________ -        Codul Muncii ______________, -        Fișa postului _______________ Vă informam ca puteți fi îinsoțită de către un reprezentant al salariaților, sau un avocat. Persoana/persoanele împuternicite să efectue