Treceți la conținutul principal

Semnal 21.06.18 - Chițibușuri procedurale



Photo by Scott Waters on Unsplash
Decizia nr. 7/2018 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia vizând stabilirea competenței materiale de soluționare a acțiunilor în despăgubiri formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, împotriva administratorului unei societăți înregistrate în registrul comerțului, în situația în care s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, în sensul de a se determina dacă acțiunile având acest obiect sunt în competența instanței de contencios administrativ și fiscal sau în competența instanței civile, ICCJ, Monitorul Oficial, Partea I nr. 495 din 15.06.2018
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k), art. 95 pct. 1 și art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă, precum și art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența materială de soluționare a acțiunilor în despăgubiri formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, împotriva administratorului unei societăți înregistrate în registrul comerțului, în situația în care s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, revine instanței civile.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dizolvare SRL (5) - Dizolvare fara lichidator. Model hotarare lichidare si repartizare

Dupa ce s-a hotarat dizolvarea se fac, sub răspunderea administratorului şi contabilului societăţii documentele de lichidare
-       Inventarierea  şi evaluarea elementelor de  natura activelor, datoriilor  şi capitalurilor proprii ale societăţilor comerciale care urmează  să se lichideze  şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi ale evaluării efectuate cu această ocazie;-  Întocmirea situaţiilor financiare anuale, în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile; -       Achitarea datoriilor societăţii comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum  şi a celorlalte obligaţii sociale către alte fonduri, salariaţi şi alţi terţi;-       Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere), întocmindu-se contul de profit şi pierdere în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;    Se obţin  documentele de la finanţe care atestă că s-au plătit toate datoriile, către stat. Eventual alte documente de plată a datoriilor cătr…

Model decizie avertisment scris

Model convocare adunare generala a actionarilor

MODEL CONVOCATOR

ANTET



CONVOCARE
a adunarii generale ordinare/extraordinare a acţionarilor Societăţii Comerciale
.......... S.A. , cu sediul în .....

Preşedintele consiliului de administraţie al Societăţii Comerciale ...... - S.A. convoacă adunarea generala ordinară/extraordinară a acţionarilor Societăţii Comerciale ... la data de ...., ora ......, la adresa din ...., pentru acţionarii înregistraţi în registrul acţionarilor la sfârşitul zilei de ....., cu următoarea ordine de zi:
1. ....
2. ....
....

In cazul în care cvorumul necesar nu se va întruni la data menţionata, adunarea generală extraordinară a acţionarilor se va ţine la data de ...., la aceeaşi ora şi în acelaţi loc, cu acceaşi ordine de zi.
Formularele de procura pentru participare la adunarea generala extraordinară sunt disponibile la adresa din ........
Procurile se vor depune în original la adresa din ......., pana la data de .....
Materialele de interes pentru acţinari se pot consulta la adresa din ..... începând cu dat…