Treceți la conținutul principal

Sistemul de garanție- returnare


Începând cu data de 30 noiembrie 2023, SGR (sistemului de garanţie-returnare), unic la nivel naţional, este obligatoriu tuturor producătorilor şi comercianţilor în condiţiile prezentei hotărâri, aplicându-se atât produselor fabricate pe teritoriul naţional, cât şi produselor importate sau achiziţionate intracomunitar, în condiţii nediscriminatorii, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea participării efective a operatorilor economici la funcţionarea sistemului şi tarifele impuse acestora de către administratorul SGR.  

 Este interzisă introducerea pe piaţa naţională a produselor ambalate în  ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase dacă producătorii acestora nu sunt înregistraţi în SGR .  

Este interzisă introducerea pe piaţa naţională a produselor ambalate în ambalajele prevăzute lmai sus dacă acestea nu sunt inscripţionate corespunzător normelor, cu excepţia produselor care se află în stocul producătorilor sau comercianţilor la data prevăzută mai sus.  

Stocurile pot fi introduse pe piaţă, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 31 decembrie 2024, dată după care introducerea acestora pe piaţa naţională, respectiv comercializarea lor este interzisă.  

În cazul bunurilor importate sau achiziţionate intracomunitar după data intrării în funcţiune a SGR nu se aplică interdicţia de comercializare dacă respectivele bunuri sunt inscripţionate înainte de prima furnizare pentru distribuire, consum sau utilizare.

Hotărârea nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Convocare cercetare disciplinară- model

Antet                                                                                                             Nr.______/__________________ Către, Salariat Adresa: ______________________             Prin prezenta va informam ca sunteti convocat la ________________, situat în _________________ , în data de   __________ , ora   _____ în vederea efectuării cercetarii disciplinare prealabile conform art. 251 alin. 2 din Codul Muncii. Vă aducem la cunostinta ca veți fi cercetată disciplinar pentru faptul că __________________ _____________________________________________________________________. . Este pusă în discuție încălcarea prevederilor cuprinse in urmatoarele documente: -        Regulamentului Intern , ________ -        Codul Muncii ______________, -        Fișa postului _______________ Vă informam ca puteți fi îinsoțită de către un reprezentant al salariaților, sau un avocat. Persoana/persoanele împuternicite să efectue

Model decizie avertisment scris

Antet Decizia nr. …. din ……. de sanctionare cu avertisment scris ……. , în calitate de administrator al ……….. , Având în vedere constatările din referatul lui …. având funcția de…… , privind abaterile disciplinare ale salariatului … , domiciliat în ….. , având funcţia de ….. , potrivit art. 247 alin 2, art. ….. din Legea 53/2003 - Codul Muncii, art.   ……. din Contractul Individual de Munca, precum şi art. ….. din Regulamentul Intern se retine că: Salariatul a săvârşit urmâtoarele abateri disciplinare: În data ….. în jurul orei … …………. In temeiul dispozitiilor art. 247 alin. 2, art. 248 alin. 1 lit. a si art. 252 din Legea 52/2003 - Codul Muncii, DISPUN : 1. ……. , domiciliat în …….. , având funcţia de ……. , cu contractul individual de muncă înregistrat sub nr. …. la …….. este sancţionat cu avertisment scris. 2. Decizia va fi comunicată persoanei în cauză şi produce efecte de la data comunicării. 3. Prezenta decizie poate fi cont

Dizolvare SRL (5) - Dizolvare fara lichidator. Model hotarare lichidare si repartizare

                    Dupa ce s-a hotarat dizolvarea se fac, sub răspunderea administratorului şi contabilului societăţii documentele de lichidare -       Inventarierea  şi evaluarea elementelor de  natura activelor, datoriilor  şi capitalurilor proprii ale societăţilor comerciale care urmează  să se lichideze  şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi ale evaluării efectuate cu această ocazie; -   Întocmirea situaţiilor financiare anuale, în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;  -       Achitarea datoriilor societăţii comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum  şi a celorlalte obligaţii sociale către alte fonduri, salariaţi şi alţi terţi; -       Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere), întocmindu-se contul de profit şi pierdere în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;     Se obţin  documentele de la finanţe care atestă că s-au plătit toate datoriile, către stat. Eventua